miercuri, 5 decembrie 2012

Actul II

E seară şi conduce în drum spre casă, a avut o zi lungă. Afară a început să adie vântul, ceva imbucurător după un lung şir de zile toride. Deschide uşor geamul şi vântul ii trece prin părul des. O maşina din sens opus îi bagă farurile in ochi, simte un junghi în partea din spate a capului şi îşi aduce aminte de migrenele care le-a moştenit de la maică-sa. Un scurt moment in care mintea ii sare altundeva căci toata ziua s-a gândit la ea.
…..
Cu doua zile in urmă fusese la o degustare de vin in centrul orasului. Era, vezi Doamne, toată spuma Timişorii strânsă acolo: avocaţi, dermatoloage, specialiste in meserii greu de pronunţat, consilieri şi alte cele. Diminuându-şi introvertirea cu cele cateva pahare degustate, o sunase şi îi spusese ce simţea pentru ea. Iar ea l-a ascultat, fără întrerupere, până ce a terminat. După care i-a spus ca se duce să fumeze o ţigară, căci simte nevoia. Şi dusă a fost. Iar de atunci, nu şi-au mai vorbit.
…. 
Ajuns acasă, îşi sărută soţia şi se duce la culcare.

marți, 4 decembrie 2012

Actul I

Si-a strans hartiile de pe birou la fel cum ar fi facut-o daca ar fi plecat in vacanta. Pixurile si le-a asezat intr-un recipient negru, moment in care si-a adus aminte de jocul marroco pe care-l juca pe scarile blocului cand era copil. Si-a pus geanta pe umar, la receptie a dat buna ziua portarului si a iesit cu avant din cladirea de birouri unde isi castiga banii. Nu l-au atras niciodata banii, nici acum nu pune pret pe ei si chiar destesta oamenii care-si fac un scop in a face cat mai multi bani.
A ajuns acasa si vrea sa se odihneasca, sa-si traga sufletul. Nu reuseste sa adoarma caci se gandeste tot la ea – peste 2 ore are sa o vada.
…
Isi calca camasa cea subtire, de vara, se da cu un parfum usor de culoare verzuie, precum absintul care l-a baut la Praga cu fata aia ce l-a parasit pentru unul mai cu bani. Coboara in parcare, trage adanc aer in piept si se urca in masina. Conduce calm si regulamentar, asa cum si traieste. Ajuns in fata blocului ei, il cuprind o serie de emotii – simte furnicaturi in tot corpul, palmele i se umezesc si respiratia ii devine accelerata. Arunca o ultima privire in oglinda retrovizoare sa se asigure ca totul e bine. Isi poarta parul negru in stilul anilor ’60, cu o carare perfect dreapta, pe partea stanga a capului.
O vede cum iese si trage iar aer adanc in piept. Desi nu e spontan, isi da seama ca ar fi bine sa ridice cotiera masinii – astfel va putea sa o ia in brate.

vineri, 23 septembrie 2011

Grace

Azi dimineata mergand cu masina spre lucru mi-au atras atentia un barbat si o femeie ce se aflau in masina din fata. Erau intr-o Dacie 1300 fara tetiere si aveau o tinuta demna. Ii priveam din spate si ii admiram. El avea parul grizonat iar ea il purta nevopsit, prins in coada. In mana dreapta tinea o tigara, exact asa cum o tinea si Grace Kelly. Umerii ii erau acoperiti de o bluza de vara, fara maneci, cu imprimeuri mici—probabil floricele… Sunt convins ca acasa au o biblioteca mare cu carti pe care le citesc seara. Si probabil nu dau doi bani pe fatarnicie. Sunt la fel de convins ca isi traiesc viata in armonie si nu si-au otravit zilele cu datul din coate sa ajunga cat mai sus. Bravo lor.

La radio canta Beautiful Girl.

INXS - Beautiful girl

Asculta mai multe audio diverse

joi, 15 septembrie 2011

Cochetul Oras Italian

Tin minte cum tocmai coborasem in autogara din cochetul oras italian. Era un inceput de mai ametitor de frumos. Stateam pe marginea bagajului si asteptam sa ma iei. Recunosc ca mi-ar fi placut sa ma intampini, tin minte cum te cautam cu privirea—precum un copil care se intoarce din excursie si isi cauta parintii—dar nu-i nimic. M-am bucurat sa te vad venind, pe jumatate adormita caci era destul de devreme. Nu te mai vazusem de vreo trei luni.
A fost prima mea experienta in Italia. Ne-am plimbat pe strazile din cochetul oras italian (tin minte si acum ploaia ce ne-a prins in fata primariei si ne-am ascuns intr-o cabina de telefon public, haha), ne-am dus si in Venetia… a fost frumos, ce mai. Stiam de pe atunci ca urma sa o luam pe drumuri diferite… tie incepea sa-ti palca Italia, eu deveneam tot mai legat de Romania.
Acum cred ca esti bine, ti-a fost mai greu la inceput. Eu urmeaza sa ma mut intr-un apartament din a carui terasa se vad muntii. Iti poti da seama? Se vad muntii dintr-un oras de campie! La fel ca-n cochetul oras italian! Iiiihaaa

Gloria Estefan - Wrapped

Asculta mai multe audio diverse

luni, 5 septembrie 2011

Statia

Stau in statie si astept troleibuzul 11. Privesc vis-à-vis, catre locul unde pe vremuri era magazinul Comtim. Tin minte cum bunica veanea aici sa cumpere mancare, si ma lua si pe mine cu ea. Pe atunci (se intampla prin ’90) se statea cam o ora la coada ca sa poti sa intri in magazin. Se intra pe ture, ca sa nu fie aglomeratie. Vremuri incredibile.

Atunci, asteptand acelasi troleibuz in aceeasi statie, bunica mi-a spus asa: “niciodata sa nu fumezi si sa nu faci politica!” Acum privesc catre fostul magazin din care n-a ramas decat spatiul gol, in paragina. Si astept sa vina troleibuzul sa ma duca spre bunica, care e pe patul de moarte.
Iar eu nu m-am apucat de fumat, si nici politica nu-mi place.


Bob Dylan - Like A Rolling Stone

Asculta mai multe audio diverse

vineri, 2 septembrie 2011

Timiditate


In prima zi din liceu m-am dus la scoala imbracat in blugi, bluza neagra si o jacheta impermeabila albastru cu negru, mai mare cu vreo 2 numere dar asa era. Daca gaseai ceva ce-ti place cumparai asa cum era, ca alta ocazie greu se ivea… Curtea scolii era plina ochi si eu nu stiam mai pe nimeni caci schimbasem scoala. Eram oricum timid din fire si nu puteam intra in vorba prea usor. In schimb m-a intrebat unu in ce clasa sunt si mi-a zis sa merg cu el ca cica suntem colegi…  Nu mai stiu ce mai face, doar ca e prin state.
Am intrat in clasa, diriginta m-a intrebat cum ma cheama si apoi mi-a taiat numele de pe lista printr-o miscare scurta din poignet—cam cum ai curata coaja de pe un cartof. Apoi tin minte ca a tinut un discurs de bun venit prin care a amintit si ceva de vopselele de par... ca nu le recomanda si ca mai frumos e parul natural… (ciudat, m-au atras intotdeauna femeile cu parul nevopsit)

Acolo am trait patru ani senzationali din viata mea. Unul dintre fostii colegi imi e si acuma prieten, mai mergem impreuna in concedii si pe la meciuri de fotbal. De restu’ nu prea mai stiu mare lucru… unii sunt pe-aici, altii pe dincolo. Asa-i in viata.


joi, 1 septembrie 2011

Eh...


In anii de facultate eram intr-o gasc deosebita. Vreo 5 baieti si cam tot atatea fete. Mergeam pe la cursuri iar in sesiune se invata pe rupte. Imi aduc aminte cum stateam 4 insi intr-o bucatarie de 2 pe 2, vreo 35 de grade afara si vreo 30 inauntru iar la televizor era mondialul din 2006. Incepeam sa invatam de pe la 11 dimineata si ne mai opream abia pe la 10 seara. N-am cumparat niciun examen, eram din generatia fraiera.  Eram cu principii si vise marete, nu stiam noi ca in Romania altfel sta treaba.

Doua persoane din cele patru s-au prins pe parcurs si au plecat din tara: Vladimir in Germania si Ivonne in Canada. El e bine, ea incearca marea cu degetul. Sa le dea Dumnezeu sanatate si sa se realizeze.
El nici n-a mai venit la nunta mea. Asta e.


Shaun Cassidy - Da Doo Ron Ron

Asculta mai multe audio diverse